apartamente noi bucurești

Dezvoltatorul proiectului Cloud 9, din zona Aviației, are în plan un nou ansamblu de proporții în Capitală. Va ajunge la 900 de unități locative

Potrivit oficialilor companiei, lucrările de construcție la noul proiect sunt programate să înceapă până la finalul anului în curs.

Grupul Akcent Development, activ pe piața imobiliară din Capitală pe segmentele rezidențial și office, și-a anunțat intenția de a începe lucrările la un nou ansamblu rezidențial de proporții. „Următorul proiect rezidenţial major al grupului Akcent Development va fi dezvoltat în zona Bucureștii Noi din Capitală și va cuprinde un număr de aproximativ 900 de apartamente”, au arătat reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

Vânzări masive de apartamente finalizate

Compania a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 48 de milioane de euro, în creștere față de anul precedent, pe fondul finalizării și comercializării unui număr semnificativ de apartamente din cadrul , din zona aviatiei" 31480 target="_self">Aviației. Începută în mai 2018, construcţia celor patru blocuri din cadrul complexului, însumând 820 de apartamente, a fost realizată în întregime într-un interval de doi ani.

Veniturilor obținute pe parcursul anului trecut din vânzarea locuințelor din cadrul Cloud 9 li s-au adăugat chiriile încasate din exploatarea clădirilor de birouri Eminescu Offices și Mendeleev Office 5 din centrul Capitalei, imobile finalizate în perioada 2019-2020, administrate de echipa de Asset Services Cushman & Wakefield Echinox.

Majorare a veniturilor pe segmentul de birouri

„Rezultatele obținute în 2020, într-un context dificil, sunt extrem de încurajatoare și ne fac să privim cu optimism către viitor. Anul acesta va fi puțin atipic, în condițiile în care ne așteptăm la o majorare a veniturilor din închirierea spațiilor de birouri, pe fondul creșterii gradului de ocupare, și la o scădere a veniturilor din segmentul rezidențial, în condițiile în care peste 70% din apartamentele au fost deja vândute. În acest context, ne propunem ca până la finalul anului să demarăm un nou proiect rezidențial de amploare, care să readucă cifra de afaceri a grupului pe un trend ascendent.”

Grupul Akcent Development este prezent pe piaţa imobiliară din Capitală de 20 de ani, având în portofoliu aproximativ 7.500 de apartamente finalizate, dintre care peste 3.000 de apartamente în proiecte precum Cloud9, 21 Residence sau 20 Residence. Pe segmentul de birouri, compania s-a concentrat pe proiecte boutique, precum Mendeleev Office 5, Eminescu Offices, Rosetti Tower şi Oscar One – toate situate în zona centrală a orașului și beneficiind de acces facil la mijloace de transport în comun și de o gamă largă de facilități în împrejurimi.

crossmenu